Reversul medaliei

Fumez un trabuc pe balcon. Mă uit către Văcărești în depărtare și observ cât de verde este. Aud ambulanțe în depărtare, trec în viteză prin fața balconului. Îmi tot amintesc că de mai bine de o lună stau în casă, evit contactul cu exteriorul casei mele, fiindcă COVID-19. Sunt conștient de teama pe care o am, este parte din mine, dar mă gândesc și la cealaltă parte a lucrurilor, la reversul medaliei.

În contextul business-urilor am auzit că trebuie să mergem înainte. Îi zice “business as usual”. Fair enough. E modul diplomat de a spune că deși situația e-n WC, nu suntem foarte siguri ce se-ntâmplă acum (eu, cel puțin, sunt; de câte ori treci printr-o pandemie în 20 și ceva de ani de viață?), dar hai să ne prefacem că totul este normal și îi dăm bice înainte.

E rezonabil, pe de o parte doar că my monkey brain gândește “păi asta e practic a merge înainte cu ochelari de cal! De ce să ‚business as usual’ când nimic nu este usual în toată treaba asta?”

Business-urile care nu se adaptează se vor scufunda, cele care se pot adapta speră la ce e mai bine cât mai repede. Cred că este valabil și în cazul oamenilor. Sunt în defensivă. Marea majoritate au intrat în defensivă. Impulse buying, alții neaga cu desăvârșire, alții își spun niște povești să se simtă ei cât mai bine, cu riscul de a-i destabiliza pe alții.

E în regulă asta. Atâta timp cât este o etapa intermediara către ceva util, înainte de orice, persoanei tale, mai departe familiei, prietenilor apropiați.

De un lucru eram conștient când România a intrat în stare de urgență: va dura. Mai mult de o săptămână. Mai mult de o lună. M-am acomodat cu ideea.

Dar e ok asta! Premeditatio malorum, spuneau stoicii. Premeditarea tuturor relelor. Când aveau un eveniment important în fața lor, stoicii făceau un exercițiu de imaginație și încercau să descopere cat mai mult din lucrurile ce s-ar putea întâmpla și avea un efect negativ asupra viitorului. Am urmat exemplul lor.

Vom sta o lună, două, noua in casa. Ok, este atât de rău? Poate fi. Depinde cum răspunzi situației. Anxietatea, frica, teama constantă duc la și mai multa. Se cumulează.

“[Because] that’s what they’ll let you be.
They won’t invest in someone [who’s gonna kill himself]. But by not investing, they ensure the outcome.” – Dolores Abernathy, Westworld

Da, am citat dintr-un serial. So what?

Nu pot să nu mă gândesc la asta în situația în care suntem. Lași totul la voia sorții sau acționezi în măsura în care poți acționa?

Personal, am ales a doua opțiune. Inițial eram doar cu atât în minte: Acționez! Dar cu ce mama naibii să acționez? Tendința a fost să merg cu gândul la lucruri grandioase. Sunt un idealist, totuși. Dar nu mi-era clar ce pot face. M-am dus la polul opus. De ce să nu-mi ajut sinele prima data, ca apoi să îi pot ajuta pe alții? Parcă se mișca ceva. Exerciții fizice, scris, adus ordin în programul zilnic pentru a putea menține o stare de spirit pozitivă, o minte clară. Citit, de la beletristica la non-ficțiune, la articole în care am încredere că mă pot învăța ceva ca apoi să împărtășesc cu apropiații, familia.

Printre altele, asta simt că e cel mai benefic pentru mine și oamenii apropiați mie acum. Small steps, big results (in the long run)!

Concluzia este că acum este momentul ideal să te oprești, să iei câteva guri adânci de aer și să descoperi că dintr-o situație nasoala (puțin spus) mai mult ca sigur poți ieși mult mai bun. Trebuie doar să faci un pas micuț în direcția asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *