Experimentare

Îți aduci aminte de clipele când observai un obicei, o abilitate sau simpla capacitate a cuiva de a face ceva și te învăluia un sentiment de admirație, de curiozitate de cum ai putea face și tu acel lucru sau simplul gând că poate te-ar ajuta să devii mai bun? Vedeai pe cineva care poate alerga un maraton, medita pentru o stare de bine sau practica yoga pentru o stare de bine fizică. Poate te fascina meticulozitatea cu care un ceasornicar repară mecanismul aparent complicat al unui ceas mecanic, capacitatea cuiva de a scrie câteva paragrafe care cuceresc audiența imediat sau dexteritatea unui magician de a manipula un obiect simplu precum o panglică, un pachet de cărți. Eu îmi pun întrebarea în momente de genul „Dacă ar fi să fac și eu asta, mi-ar aduce vreun beneficiu? Cum aș putea afla asta?”

Răspunsul meu a fost întotdeauna destul de banal: prin experimentare. Vreau să-ți împărtășesc câteva experiențe personale prin care am trecut, unele cu rezultate pozitive, altele doar cu lecții învățate, dar foarte importante, în final, pentru a mă aduce acum unde sunt astăzi.

Încep cu momentul pe care îl consider eu cel mai important din viața mea de până acum. Nu cred că exagerez declarându-l momentul de cotitură pentru personalitatea mea.

Clasa a 10-a. Eram puștiul anxios din ultima bancă, cu căștile în urechi, ușor cocoșat de la mersul cu fața în jos, dar și că stăteam cu ochii în cine mai ține minte ce cărți. Pe atunci începusem psihologia la școală și eram hooked. Posibil personalitatea mea introvertită să fi fost atrasă de studiul psihologiei umane pe-atunci.

Cu cât citeam mai mult, cu atât intram mai mult în contact cu mine însumi. Îmi puneam tot mai multe întrebări, visam mai mult, îmi fugeau prin minte tot felul de idei despre măreție care se pierdeau. Nu aveam curaj. Îmi doream validare de la colegi, de la toți practic, să stau la glume cu băieții, să fiu suficient de interesant pentru fete, dar nu aveam fel de social skills. Anxios, cocoșat. Ții minte, da?

Naiba știe dacă am citit pe undeva, dacă mi-a venit de la sine, dar am avut o realizare foarte clară: pentru a primi validarea de care simțeam că aveam nevoie, trebuia sa evoluez să schimb ceva la mine (în retrospectiva întotdeauna pare logic, dar în clipa respectivă niciodată nu pare). Mai exact, ar fi să spun că trebuia să adaug ceva la personalitatea mea: curaj. Curajul de a fi vertical și a nu mai privi în pământ constant, de a ține piept la glume, de a merge la o fată s-o invit în oraș. Știi cum e: prima dată descoperi problema, ți-o atribui, apoi acționezi să o rezolvi. Ei, asta am făcut și eu.

A început o perioadă de câteva luni în care pe drumul de la și către școală exersam singurul lucru care mi-a venit atunci în minte că ar fi făcut sens pentru dezvoltarea curajului: să privesc în ochi până la ruperea contactului din oricare parte sau până treceam de persoana respectivă. Am făcut asta timp de vreo jumătate de an, fiindcă am văzut rezultate aproape instant: în cele mai multe cazuri, „interlocutorul” rupea el prima dată contactul vizual și fiecare astfel de situație însemna pentru mine de atunci un big win (v-am spus că eram un introvertit stereotipic, nu?)

Acel experiment m-a adus într-o postură în care extraordinar de mulți dintre cei cu care ajung sa discut astfel de lucruri nu mă cred când le spun că la bază sunt introvertit, dar am reușit să-mi dezvolt multe dintre calitățile unui extrovertit.

Cel mai recent alt experiment este din urma carantinei recente din cauza pandemiei COVID-19.

  1. Mi-am propus să ies mai bun din carantină
  2. E o perioada perfectă să încerc ceva lucruri noi pe care le-am amânat, dat fiind timpul suplimentar pe care îl dedicam drumului către birou.

Am început să practic yoga drept un rutină zilnică în locul celei vechi preluate de la Strength Side si adaptată pentru nevoile mele. Același timp dedicat (~10′), alte exerciții; zilnic. M-am folosit de aplicația Down Dog, fiindcă atunci când m-am hotărât să o folosesc, era gratis și se mufa perfect ideii de „30 day yoga challenge”. Drept dovadă, de la 1 aprilie până astăzi am ratat doar 2 zile. În plus, am cumpărat și abonament de la Down Dog, because it’s that worth it (sfat: dacă te interesează, cumpără de pe web, fiindcă e mai ieftin decât în aplicație)

Am vorbit până acum doar de reușite. Normal. Altfel nu am cum să îți dau sentimentul ăla fuzzy în stomac că poți orice, că tot de ce te vei apuca îți va ieși gândindu-te că va ieși din prima.

Hai să-ți mai povestesc o altă experiență. De-a lungul timpului am plantat sau cumpărat diverse plante. Le creșteam o perioadă, încântat de ele, dar nu mă ocupam de transplantare când era timpul, nu luam decizii bune când venea vorba de compoziția pământului în care le transplantam, ba mai uitam pe unele în soare, ba uitam să le ud, aspecte clasice. Nu eram dispus să învăț, să citesc și sa cresc, în final, în direcția asta. Din păcate au suferit multe sub mâna mea până sa o las moale cu plantele. Am concluzionat ca nu e o prioritate pentru mine și nu beneficiez în viitor clar de pe urma cunoștințelor acumulate.

În schimb, ce plante am acum, o duc bine. Selectiv, am păstrat pe cele la care țineam mai mult și, în consecință, îmi ofereau mai multa bucurie.

În final, mesajul pe care îmi doresc să ți-l împărtășesc este că printre cele mai importante lucruri pentru bunăstarea personală este să experimentezi, să fii curios, să te duci unde nu s-au mai dus alții. Totul pentru a-ți crea tu mai multă fericire. Vei descoperi, din reușită și eșec în egală măsură, perspective neprețuite pe care, până la urmă, nu le aveai. Vei afla lucruri noi ce duc la dezvoltarea ta ca om, la a fi mai bun, uneori chiar dacă doar cu 1%. Acel 1% poate părea minuscul, irelevant, de dat la o parte la început, dar gândește-te mai departe: într-o perioadă suficient de mare apare acel compounding effect ce îți va aduce recompense uriașe din acțiunile aparent nesemnificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *